După o binemeritată vacanță de vară, în care titlul cu numărul 10 le-a oferit destule motive de sărbătoare, campionii revin la treabă în Sala Olimpia. În această seară, de la ora 19:00, Vladimir Arnautovic și noul său secund, Sasa Ocokoljic, vor conduce prima ședință de antrenament, una la care vor fi prezenți și câțiva dintre jucătorii transferați în această vară.

La mai bine de două luni de la încheierea sezonului în Liga Națională, suporterii ploieșteni vor avea ocazia să-și revadă favoriții, pe parchetul Sălii Olimpia. Într-o formulă nouă, grație mutărilor realizate în pauza competițională de conducerea clubului, „alb-albaștrii” vor demara pregătirile pentru noul sezon, în care Burlacu și compania vor ataca toate cele 3 trofee interne – titlul, Cupa României și Supercupa, precum și o calificare istorică în a doua fază a grupelor EuroCup.

Tehnicianul Vladimir Arnautovic îi va avea la dipoziție la primul antrenament pe căpitanul Cătălin Burlacu, Vlad Negoițescu, Vlad Dogaru, Andrei Ene și Adrian Movileanu, dar și pe americanul Chris Coooper, grecul Michalis Pelekanos, sârbul Dragan Labovic și lituanianul Marius Runkauskas. Ceilalți doi jucători americani din lot, Dee Brown și Jonte Flowers, vor ajunge la Ploiești în cursul zilei de miercuri, în vreme ce Levente Szijarto și Gerald Lee vor face joncțiunea cu lotul după încheierea acțiunilor de la echipele naționale. Ședința din această seară va fi deschisă atât reprezentanților mass-media, cât și suporterilor ploieșteni.