În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:

În localitatea Lipăneşti, Mănăstirea Zamfira, echipajele de pompieri au acţionat pentru a îndepărta mai multe elemente de construcţie care ameninţau să cadă. Totodată, s-a asigurat şi balizat zona de pericol.

În municipiul Câmpina, strada Bucea, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de gunoi menajer.
Au ars: aproximativ 100 kg gunoi menajer.
Cauza probabilă: jar sau scântei –fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

În municipiul Ploieşti, strada Gorniştilor, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de gunoi menajer.
Au ars: aproximativ 30 kg gunoi menajer şi 4 pubele.
Cauza probabilă: jar sau scântei –fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

În localitatea Boldeşti Scăieni, strada Liliacului, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială pentru evacuarea apei din subsolul unei locuinţe, inundat pe o suprafaţă de aproximativ 4 mp.

În localitatea Boldeşti Scăieni, strada Zorelelor, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială şi o motopompă pentru evacuarea apei din subsolul unei locuinţe, inundat pe o suprafaţă de aproximativ 3 mp.

În municipiul Ploieşti, Piaţa Victoriei, echipajele de pompieri au acţionat pentru deblocarea uşii unui imobil. Proprietara, în vârstă de 84 de ani, a fost preluată de ambulanţa SAJ Prahova.

Echipajele SMURD au intervenit în 34 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.