Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că aşteaptă de la PMP ca, atunci când îşi încheie mandatul de şef al statului, să îl primească ”în sediul central”. ”Ce aştept eu de la acest partid? Ca după ce îmi termin mandatul să mă primească în sediul central”, a spus Băsescu la Congresul Organizaţiei de Femei a PMP, care s-a desfășurat la Sinaia. ”Vreau să transfer partidului toată experienţa mea ca om politic, cunoştinţele în politică internă şi externă şi gestionarea unei ţări. Sunt convins că pot ajuta partidul foarte mult să se aşeze acolo unde ar trebui să se aşeze: un partid nou care să preia ţara de unde este acum”, a continuat Traian Băsescu. ”Să ştiţi că fostul PDL, actualul PNL, a preluat ţara de la Ion Iiescu şi a preluat-o mult mai puţin evoluată decât este acum. Cei zece ani în care actualul PNL, nu mai ştiu cum să îi spun , pe care îl conduceam în 2000… Vorba lui Petre Roman, sună ca dracu”, a continuat Traian Băsescu, provocând aplauze şi hohote de râs în sala Congresului femeilor din PMP. El a precizat că ţara are nevoie de un partid nou, care să nu fi fost amestecat în compromisurile ultimilor 25 de ani şi care să îşi asume statul modern, european, nu statul în tranziţie, statul care trebuie să garanteze prosperitatea generaţiilor viitoare.
”Speranţa mea este că, până în 2016, PMP va deveni un astfel de partid. Îl voi ajuta cum am promis”, a spus Băsescu, precizând că nu doreşte să îl ”copleşească” mai ales cu personalitatea sa, ci va dori ca formaţiunea să îşi construiască propria personalitate. Băsescu a mai spus că ”a venit timpul ca o altă generaţie de politicieni să ducă politica mai departe” şi a menţionat că păstrează obiectivul pe care l-a discutat înainte de formarea partidului, cu cei care acum sunt parlamentari PMP, ca în 2016 formaţiunea să ajungă la 25-30%. ”Voi rămâne extrem de angajat în acest obiectiv, deoarece cu un astfel de procent are un cuvânt greu de spus. Nu vreau ca acest partid să fie dependent de alte partide, aş vrea un partid cu multă personalitate şi multă determinare, care să schimbe în bine România”, a mai arătat Băsescu. Acesta a mai declarat că şi-a luat arhiva personală – cu documente din perioada în care era ministru al Transporturilor – din sediul PDL din Modrogan 1, spunând că o va muta la PMP. Traian Băsescu a spus că şi-a luat arhiva din Modrogan, fiindu-i teamă că va veni Crin Antonescu în biroul respectiv.