F. T.

Procurorii DIICOT Ploiești l-au reținut pe un câmpinean în vârstă de 25 de ani – Bogdan Lăcătuș, zis și Hans – suspectat de comiterea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată.
Din datele strânse de procurori și de judiciariștii de la BCCO Ploiești, reiese că, în toamna anului trecut, suspectul a racolat o elevă de liceu în vârstă de 17 ani, pe care a determinat-o să întrețină relații sexuale contra-cost cu diferite persoane din Sinaia și Azuga.
De exemplu, în luna octombrie 2013, minora a fost obligată să întrețină raporturi sexuale succesive cu trei bărbați, prestație pentru care clienții au plătit traficantului suma de 350 de lei.
Într-un comunicat, DIICOT Ploiești precizează că pe numele individului fusese deschis încă din aprilie 2014 dosar de urmărire penală, însă acesta s-a sustras în repetate rânduri cercetărilor poliției judiciare. În consecință, la data de 26 iunie a.c., procurorii DIICOT au emis pe numele său un mandat de aducere. În baza acestuia, polițiștii au reușit să-l prindă pe suspect luni, 14 iulie, acesta fiind condus la sediul DIICOT în seara aceleiași zile.
Prinderea și documentarea activității infracționale a traficantului au fost realizate de procurorii DIICOT, împreună cu ofițerii de la BCCO Ploiești și Direcția de Operațiuni Speciale.