D. Constantin

Producătorii din sectorul vitivinicol al ţării noastre vor primi din partea Uniunii Europene, în perioada 2014 – 2018, suma de 47,7 milioane de euro, anual. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, această subvenţie comunitară nu va fi acordată la întâmplare, ci doar în următoarele direcţii: restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole; investiţii; asigurarea recoltei de struguri împotriva intemperiilor; promovarea vinurilor româneşti în terţe ţări, precum şi a vinurilor produse în Uniunea Europeană, care constă în “acţiuni de informare în statele membre privind schema de denumiri de origine controlată şi indicaţii geografice”.
Reamintim că, în perioada 2009 – 2013, sectorul vitivinicol din România a beneficiat de o alocare financiară comunitară nerambursabilă de 42,1 milioane de euro, anual. Îmbucurător este faptul că aceste subvenţii au fost absorbite în totalitate, spre deosebire de multe alte domenii de activitate– unde gradul de absorbţie nu a ajuns nici măcar la 40-50 la sută! Conform reglementărilor europene, aceste fonduri au fost cheltuite pentru promovarea la export a soiurilor de vin româneşti, modernizarea podgoriilor, folosirea mustului concentrat în vederea ridicării tăriei alcoolice a vinurilor, asigurarea recoltei plantaţiilor viticole ş.a.
Aşa cum am mai scris, la sfârşitul anului trecut, judeţul Prahova dispunea de 8.115 hectare de viţă de vie, dintre care 7.500 de hectare erau ocupate cu viţă nobilă, iar 929 de hectare reprezentau plantaţii hibride, aflate în gospodăriile populaţiei. De menţionat şi faptul că, dintre cele 8.115 hectare de plantaţii viticole, 1.326 de hectare sunt incluse în cadrul programului oficial de restructurare/reconversie, care are drept principal scop creşterea competitivităţii producătorilor de vin prin adaptarea producţiei la cerinţele pieţei.
Pentru reînnoirea plantaţiilor viticole, proprietarii acestora – deopotrivă societăţi comerciale sau persoane fizice – beneficiază de o subvenţie comunitară în valoare de până la 75 la sută din cuantumul costurilor pe hectar ale lucrărilor aferente (respectiv circa 16.000 de euro/hectar), restul costurilor investiţiei fiind suportate de către beneficiar. Acordarea subvenţiei nu se face oricum, ci în baza elaborării de către solicitanţi a unui plan individual pentru fiecare lucrare de restructurare/reconversie a podgoriei.