Stațiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costinești, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, Vama Veche vor fi promovate prin intermediul brandului “Litoralul Verde”, lansat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT). “Litoralul Verde” semnifică tot ceea ce reprezentanţii din domeniul turismului îşi doresc pentru zonă: să aibă cât mai multă verdeaţă, parcuri, zone de promenadă, locuri de joacă pentru copii, plaje liniştite, muzică ambientală, dar şi siguranţă, confort pentru turişti, construcţii simple şi elegante. Potrivit reprezentanţilor ANAT, în staţiunile amintite ajung, anual, circa 70% dintre turiştii care vizitează zonele de la malul mării prin agenţii de turism. Staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia atrag atât turişti români, cât şi turişti străini datorită tratamentelor balneare, Mamaia este în special destinaţia celor care vor distracţie în cluburi de noapte şi în alte localuri, iar sudul Litoralului este o zonă unde vin mai ales familii cu copii. Potrivit reprezentanţilor ANAT, valoarea medie a pachetului turistic vândut prin agenţii este în Eforie Nord de 75% faţă de Mamaia, în Eforie Sud de 50% şi în zona Mangalia de 65% faţă de Mamaia. În medie, un turist care vine în stațiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn și Mangalia petrece un sejur de 5 zile. Valorile medii ale pachetelor turistice cumpărate prin agenţii până la data de 31 mai 2014 au fost: Eforie Nord – 558 de lei, Saturn – 472 de lei, Neptun – 402 lei, Jupiter – 471 de lei, Venus – 474 de lei, Mangalia – 857 de lei, Olimp – 491 de lei, Cap Aurora – 456 de lei, Costineşti – 373 de lei, Eforie Sud – 378 de lei.
Prin pachet de servicii turistice se înţelege combinaţia prestabilită a cel puţin două dintre următoarele trei grupe de servicii, cu condiţia ca durata neîntreruptă a acestora să depăşească 24 de ore sau să cuprindă o înnoptare, şi anume: transport, cazare, alte servicii, fără legătură cu transportul sau cazarea sau care nu sunt accesorii ale acestora şi care reprezintă o parte semnificativă a pachetului de servicii turistice, cum ar fi: alimentaţie, agrement şi altele asemenea.