Senatul se află, în această perioadă, în ”curăţenie generală”, marmura de pe treptele intrării instituției fiind recondiţionată, în aşteptarea reluării activităţii parlamentare, pe 1 septembrie. Mai mulţi muncitori lucrau, miercuri, la treptele de la intrarea principală a Senatului României (latura din Calea 13 Septembrie a Palatului Parlamentului), folosită de senatori în timpul sesiunii parlamentare. Marmura a fost scoasă în întregime, este curăţată şi repusă pe scări, bucăţile deteriorate fiind înlocuite. De asemenea, în interiorul Senatului, marmura este curăţată de angajaţi ai instituţiei, cu soluţii speciale. Referindu-se la aceste lucrări, secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, a declarat că în perioada de vară se face ”curăţenie generală” la Senat. ”Prin programul de investiţii, la nivel de zonă pe care o administrăm, Senatul, din Palatul Parlamentului, scara de acces din A1 este o scară monumentală, care ne-am propus în anul acesta să o reparăm. Am reuşit să recuperăm toate materialele, a declarat Ion Vărgău. Secretarul general al Senatului a spus că această lucrare poate fi terminată până la 1 septembrie, dacă nu vor fi surprize din partea celor care aprovizionează cu materiale, fiind vorba despre materiale mai delicate.
Despre costurile acestei reparaţii, Vărgău a declarat că este vorba de aproximativ 162.000 de lei, sumă stabilită în urma unei licitaţii şi a adăugat că, iniţial, estimarea lucrării era mult mai mare.
El a explicat că, pentru a reduce costurile, marmurei vechi de pe trepte i se reface suprafaţa, cu ajutorul unor produse chimice. ”A fost soluţia cea mai ieftină, pentru că avem şi bani mai puţini”, a completat Vărgău, arătând că pentru toate aceste lucrări Senatul are la dispoziţie în jur de 200.000 de lei. ”Banii pe care noi i-am avut anul acesta la reparaţii capitale îi folosim şi în alte zone. Se fac rectificări la marmura care nu era bine aşezată. Aceste lucrări le facem acum, fără niciun fel de bani primiţi prin rectificare bugetară sau prin alte surse”, a mai menţionat Ion Vărgău.














