Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 1 Ploiești au desfășurat o acţiune în zona Halelor Centrale pentru prevenirea infracţiunilor stradale, a fenomenului de parazitism social, a furturilor din buzunare, precum şi prevenirea şi combaterea activităţilor de comerţ ilicit.
Astfel, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenționale, în valoare de 4.550 de lei.
Totodată, au fost confiscate următoarele bunuri: încălțăminte și îmbrăcăminte pentru adulți și copii, 140 de fire bujor, 360 de fire garoafe, 55 de buchete de flori, 44 de buchete garofiţe, 10 buchete albăstrele, 250 de fire răsad roşii, toate în valoare de 3.364 de lei.
EXEMPLE:
-Pe str. Vasile Milea a fost depistat un bărbat din București, în timp ce comercializa parfumuri, fără să dețină certificate de conformitate. Acestuia i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în vânzare de produse contrafăcute. Parfumurile au fost ridicate în vederea confiscării.
-Patru femei au fost depistate în sectorul Flori – Parc Nichita Stănescu și în Piața Halelor Centrale, efectuand acte de comerț cu flori, fără a îndeplini condițiile prevăzute de lege. Acestea au fost sancționate contravențional conform Legii nr. 12/1990, fiindu-le ridicate în vederea confiscării 200 de fire trandafir, 116 fire gladiole, 88 de fire crizanteme, 9 fire crini, 30 de fire garoafe, 73 de fire lotus alb și 14 aranjamente florale .