Această muceniţă a trăit pe vremea Împăratului Diocleţian, trăgându-se cu neamul din Iconia. Din pricina prigonirii creştinilor, a luat pe Fericitul Chiric, în vârstă de trei ani, şi a mers la Seleucia. Aflând însă şi acolo aceeaşi pornire împotriva creştinilor, a venit la Tarsul Ciliciei, unde chinuia pe creştini ighemonul Alexandru, om crud şi sălbatic la fire. Acesta, prinzând pe Muceniţa Iulita, a bătut-o, luând şi copilul de la dânsa. Dar, neputând ighemonul să-l tragă la sine cu măguliri şi cu mângâieri, căci copilul se uita întins la maica sa, şi abia putând vorbi, chema numele lui Hristos, ighemonul l-a lovit cu piciorul în pântece, şi l-a aruncat de pe scări. Lovindu-se cu capul de zid, copilul şi-a spart capul, şi aşa şi-a dat sfârşitul. Iar fericitei Iulita, după multe chinuri, nevrând ea să se lepede de Hristos, i s-a tăiat capul şi aşa a luat cununa muceniciei.
