Cât îi revine din moştenire ?
,,Am o verişoară căreia i-a decedat soţul şi are patru copii. Pentru că locuieşte într-o casă cu etaj, verişoara mea ar vrea să lase partea ei de moştenire care îi revine de drept unuia dintre copii. De aceea, în acest sens am vrea să ştim, potrivit legii, cât îi revine din moştenire verişoarei mele, în calitate de soţie’’.
Marioara Ionescu, Ploieşti
* * *
Potrivit Legii 319/1944, soţul supravieţuitor nu face parte din nicio clasă de moştenitori legali, dar concurează cu orice clasă chemată la moştenire. Prin urmare, el nu este nici înlăturat de la moştenire, dar nici nu îndepărtează de la moştenire rudele defunctului, indiferent din ce clasă fac ele parte. Astfel, e bine de ştiut că Art. 1 din Legea 319/1944 stabileşte dreptul soţului supravieţuitor la o cotă-parte din masa succesorală. Mărimea acestei cote variază în funcţie de clasa sau subclasa de moştenitori cu care vine în concurs la moştenire, astfel: a) cu descendenţii defunctului (clasa întâi de moştenitori – copii, nepoţi, strănepoţi), indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul la o pătrime din moştenire;
b) cu ascendenţii privilegiaţi (părinţi, fraţi, surori ale defunctului), indiferent de numărul lor, care vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi ai defunctului (alte rude până la gradul IV inlusiv), indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor moşteneşte o treime;
c) numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, soţul are dreptul la jumătate din moştenire; d) cu ascendenţii ordinari (clasa a treia de moştenitori) sau cu colateralii ordinari (clasa a patra de moştenitori), indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor are dreptul la trei pătrimi din moştenire; e) în lipsa rudelor din cele patru clase, soţul supravieţuitor va moşteni întreaga avere succesorală.