Fl. Tănăsescu
Miting de o săptămână care a durat doar o zi sau model de eficiență în revendicări. Astfel pot fi caracterizate rezultatele acțiunilor Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), care a anunțat proteste de amploare în fața sediului MAI din București începând de luni, 7 iulie a.c., până vineri, 11 iulie a.c. Protestele, progamate pentru fiecare zi din intervalul amintit, între orele 9,30 și 12,00, au adunat aproximativ 70 de polițiști în ziua de luni, numai că, încă din prima zi (luni, 7 iulie a.c.), imediat au ieșit în întâmpinarea nemulțumiților reprezentanții MAI, care au promis rezolvarea a aproape tuturor problemelor sindicaliștilor. Adică, teoretic – cinci zile de protest, practic – numai una ! De altfel, și polițiștii au fost mulțumiți de atenția acordată, salutând dialogul cu șefii lor prin următorul comunicat: “ FSNPPC salută faptul că, în ultima perioadă, s-au făcut pași importanți pentru asigurarea drepturilor polițiștilor și personalului contractual (…) Începând de luni, am continuat discuţiile la nivelul conducerii MAI, iar aceste dezbateri au ca unic scop identificarea problemelor și găsirea celor mai bune soluții pentru rezolvarea lor; acestea se află pe agenda comună a Dialogului Social dintre conducerea MAI și FSNPPC (…) Au fost stabilite și termene pentru rezolvarea unora dintre acestea (revendicări – n.n.), cum ar fi sporul de 25 % pentru agenţii cu studii superioare, care au beneficiat de acest drept, sporul pentru muncă de noapte, Ordinul MAI privind decontarea cheltuielilor de transport și demararea negocierilor la actele adiţionale ale Acordului colectiv privind raporturile de serviciu ale poliţiştilor şi Contractului colectiv de muncă pentru personalul contractual”.
Deci, rămâne doar o întrebare: câți protestatari se pot lăuda că, încă din prima zi de ieșire în stradă, au primit și atenția cuvenită din partea patronatelor ?














