Jonte Flowers a ajuns la un acord cu oficialii clubului pentru prelungirea înţelegerii până la finalul sezonului 2014-2015. Jucătorul în vârstă de 30 de ani a câştigat primul titlu al carierei în urmă cu o lună şi speră ca, prin rămânerea la CSU Asesoft, să reediteze performanţa în vara anului viitor.
Americanul ajuns la Ploieşti în urmă cu un sezon, de la formaţia finlandeză Joensuun Kataja, a fost unul dintre factorii determinanţi în cucerirea celui de-al 10-lea titlu din vitrina clubului. Revenit în circuit după o accidentare care l-a ţinut departe de teren timp de 6 luni, Flowers a avut nevoie de doar 7 partide în play-off pentru a-i face pe conducătorii ploieşteni să-i propună un nou contract. „Şeptarul” este primul jucător de peste hotare din lotul Asesoftului care şi-a dat acordul să continue la Ploieşti pentru încă un sezon.
Despărțiri în masă
Vladimir Tica, Ante Krapic, Filip Adamovic și Adrian Guțoaia au ajuns la final de contract cu CSU Asesoft și nu vor mai continua în tricoul campioanei României. Deși a fost ofertat intens în ultimele săptămâni, clubul ploieștean propunându-i o înțelegere pe 2 ani și șansa de a crește sub ochii staff-ului tehnic în meciurile din EuroCup, internaționalul român Adrian Guțoaia a refuzat să semneze prelungirea, alegând în schimb să-și continue cariera la CSM Oradea, formație alături de care va juca în EuroChallenge.