În primul semestru al acestui an, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova s-au înregistrat aproximativ 15.000 de solicitări prin sistemul de apel unic de urgenţă „112”, ceea ce a însemnat o medie de 80 solicitări/zi.
Intervențiile angajaților ISU au vizat acordarea primului ajutor calificat prin componența SMURD a
instituției – aproximativ 6.000 de astfel de intervenții – precum și asanări și detonare de muniție, izolări de perimetre cu potențial de risc (fire de electricitate sau crengi căzute din copaci, degajări de țurțuri), alunecări de teren, intervenții la inundații sau în caz de fenomene meteo periculoase etc.
În perioada amintită, numărul incendiilor înregistrat în județ s-a ridicat la aproape 400. În contextul intervențiilor amintite, timpul mediu de răspuns al pompierilor a fost de aproximativ 12 minute, iar durata medie a intervenţiilor – circa două ore. Viteza de deplasare a autospecialelor a fost estimată la 40,05 km/h.

Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.