CSU Asesoft mizează pe continuitate în noul sezon, reuşind să-i extindă contractul unuia dintre cei mai valoroşi jucători din Liga Naţională. Finlandezul Gerald Lee a semnat prelungirea înţelegerii, care se va întinde cel puţin până la finalul stagiunii în EuroCup.
După negocieri care au durat mai bine de 3 săptămâni, cele două părţi au convenit să continue colaborarea de succes avută în sezonul precedent. Jucătorului în vârstă de 26 de ani i-a fost oferit un contract cu mai multe clauze speciale şi bonusuri de performanţă în competiţia internă şi în EuroCup.
„Negocierile au urmat cursul normal şi suntem fericiţi că vom putea conta pe serviciile unui jucător care, în luna septembrie, va participa alături de naţionala Finlandei la Campionatul Mondial din Spania. La fel ca anul trecut, înţelegerea se va întinde în primă fază până la încheierea aventurii noastre în EuroCup, dar sperăm ca prin rezultatele obţinute să-i putem prelungi lui Gerald Lee şederea la Ploieşti”, a declarat preşedintele executiv Ionuţ Georgescu.
În ediţia 2013-2014 din EuroCup, finlandezul Gerald Lee s-a clasat pe locul 9 în topul eficienţei, după încheierea primei faze a grupelor, şi pe poziţia a 5-a în clasamentul „procentajelor la două puncte”, cu 71,74% (66/92). În ultimele două sezoane, nordicul s-a încununat campion atât în Muntenegru, alături de Buducnost Podgorica, cât şi în România, cu CSU Asesoft.