Să ai carnet, propria maşină şi să poţi pleca la drum cu prietenii. Orice tânăr visează la asta încă din primii ani de liceu, dar puţini dintre ei reuşesc să conducă propria maşină la majorat.

Dacă planurile avansate, joi, de ministrul economiei se vor concretiza însă, mult mai mulţi tineri, care nu sunt din categoria “de bani gata”, se vor putea făli cu un autoturism “în ţiplă”, chiar de la vârsta de 18 ani.

Principala condiţie: să aibă un loc de muncă stabil, care să le asigure achitarea ratelor, şi un girant solvabil.

“Pentru a convinge populaţia din România să cumpere maşini produse în ţară este nevoie de facilităţi, de proiecte. Cum este Programul Rabla, ar trebui un program pentru prima maşină”, a afirmat ministrul Constantin Nica, adăugând că în perioada următoare va avea mai multe întâlniri cu reprezentanţii producătorilor.

Împrumuturile, garantate de stat

Departe de a avea o formă coerentă, planul reprezentantului Executivului, menit să crească vânzările Dacia şi Ford, ar putea fi pus în practică după modelul programului “Prima Casă” destinat, de asemenea, tinerilor.

Astfel, statul le-ar garanta solicitanţilor 50% din împrumuturile acordate de bănci, le-ar percepe un avans minim de 5% din preţul maşinii şi le-ar acorda o durată lungă de rambursare, în schimbul achitării ratelor cu dobândă redusă şi încheierii unei asigurări împotriva tuturor riscurilor, pe toată perioada de rambursare. Mai mult, i-ar putea scuti pe tineri de unele comisioane bancare.

Măsura ar fi o gură de oxigen pentru mărcile produse la Mioveni şi la Craiova, care în ultimii ani au vândut mai mult în străinătate decât în România.

“În cifre, Ford înseamnă, anul acesta, 180.000 de motoare, 70.000 de autoturisme, din care, din păcate, pe piaţa românească sunt 2% şi asta nu este bine”, a mai afirmat ministrul.