Se pot depune cereri de plată la APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 iulie –18 august 2014, inclusiv, pot fi depuse cererile de plată pentru Măsura 215 – plăţi privind bunăstarea animalelor, porcine. Cererea de plată poate fi completată pe hârtie sau online de beneficiar, individual prin accesarea site-ului www.apia.org.ro. După completarea online, cererea se tipăreşte şi, la fel ca şi cererea completată pe format de hârtie, se depune la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti.
Guvernul României vrea păstrarea portofoliului Agriculturii
Premierul Victor Ponta a declarat că îi va propune noului preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, păstrarea portofoliului Agriculturii. Declaraţia premierului vine după ce Traian Băsescu a anunţat ca îl va nominaliza pe Dacian Cioloş pentru poziţia de comisar european, chiar dacă Executivul nu a făcut procedurile în ţară. „Nu am discutat cu președintele și am aflat că nu s-a ajuns la o concluzie privind numirile în noile funcții la nivel european. După cum știți foarte bine, poziția Guvernului României, pe care de altfel am dezbătut-o și o voi susține în continuare, este de a încerca să păstreze portofoliul Agriculturii „, a declarat, joi, premierul României Victor Ponta.
Importul fructelor din Republica Moldova, interzis
Rusia a interzis, ieri, importurile de fructe din Republica Moldova, după ce a descoperit prezenţa unei „insecte periculoase şi dăunătoare”, la câteva săptămâni după ce a limitat importurile de carne şi a ameninţat cu impunerea taxelor vamale pentru produsele moldoveneşti.
Agenţia Federală rusă de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară Rosselhoznadzor a precizat că fructele din Republica Moldova au fost interzise pe piaţa din Rusia după ce a fost descoperită prezenţa unei „insecte periculoase şi dăunătare: molia orientală”, detectată în unele dintre produsele livrate de Chişinău.
Interdicţia se aplică pentru mere, pere, gutui, caise, vişine, cireşe, piersici, nectarine şi prune.














