În ultimele 72 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:

Intervenţii inundaţii:
Echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină cu motompompe pentru evacuarea apei, astfel:
-în data de 11.07.2014, trei acţiuni pentru evacuarea apei din beciurile a două locuinţe din comuna Măneşti, sat Coada Izvorului şi o intervenţie în comuna Filipeştii de Târg, sat Mărginenii de Jos.
-în data de 12.07.2014, o acţiune pentru evacuarea apei din beciul unei locuinţe în comuna Filipeştii de Târg.

În comuna Filipeştii de Târg, sat Mărginenii de Jos, echipajele de pompieri au acţionat pentru asanarea unei fântâni.

În comuna Ariceştii Rahtivani, echipa pirotehnică s-a deplasat pentru a cerceta, identifica, ridica, transporta şi depozita o grenadă defensivă.

În municipiul Ploieşti, stada Constantin Mille, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară.
Au ars: acoperişul construit din lemn cu învelitoare carton asfaltat pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp şi cca 200 kg deşeuri.

În municipiul Ploieşti, strada Leandrului, echipajele de pompieri au intervenit cu mijloace de primă intervenţie pentru degajarea unui copac căzut pe partea carosabilă.

În municipiul Ploieşti, strada 13 Decembrie, echipajele de pompieri au intervenit cu mijloace de primă intervenţie pentru degajarea unui copac căzut pe partea carosabilă.

În municipiul Ploieşti, strada Traian Săvulescu, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la două autoturisme.
În urma incendiului, autoturismele au fost afectate în proporţie de aproximativ 50%.

Echipajele SMURD au intervenit în 113 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.