Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons atrage atenţia că împrumuturile ,,până la salariu sunt uşor de luat, însă scump de înapoiat’’. ,,În ultima perioadă, a crescut numărul Instituţiilor Financiare Nebancare (IFN) care acordă credite online sau chiar prin SMS. Astfel, se trimit online doar unul-două documente scanate (cerere de credit sau buletin sau extras de cont) şi în câteva ore se primesc banii în orice cont pe care consumatorul îl are la o bancă. Atenţie, însă, foarte mare la costuri! Sunt IFN care acordă astfel de credite cu DAE (Dobândă Anuală Efectivă) uriaşă, de chiar 20.000% !’’, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei amintite. În general, la astfel de credite apelează persoanele care au nevoie de bani într-un timp foarte scurt, pentru a-şi rezolva probleme urgente. Un avantaj pentru care unele persoane apelează la aceste IFN este că nu cer adeverinţă de venit, unele nu cer nici măcar copie de pe buletin.

Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.