În perioada 3-6 iulie 2014, o delegaţie a Consiliului Judeţean Prahova, condusă de Mircea Cosma, s-a deplasat în Republica Moldova în vederea încheierii acordurilor de cooperare între judeţul Prahova şi raioanele Leova, Hânceşti şi Cimişlia.
Vizita delegaţiei prahovene în cele trei raioane s-a materializat prin semnarea unor acorduri de cooperare care vor contribui la procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Acţiunile de cooperare vor fi puse în practică respectând prevederile OUG nr. 18/2014, care a fost lansată de Guvernul României în vederea sprijinirii financiare a raioanelor şi comunelor înfrăţite cu unităţi administrativ-teritoriale din România, care prevede îndeplinirea a trei condiţii esenţiale pentru ca proiectele să fie materializate: existenţa unui acord de înfrăţire sau cooperare, existenţa unei solicitări scrise din partea unităţilor administrative din Republica Moldova şi respectiv aprobarea de către autorităţile deliberative a finanţării proiectului propus.

Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.