Petre Apostol
Echipa feminină de handbal CSM Ploieşti îşi întăreşte serios linia de nouă metri în privinţa viitorului sezon din Liga Naţională. După ce le-a adus pe Alla Sheiko (CSU Neptun Constanţa), golghetera formaţiei constănţene în sezonul trecut, şi pe Clara Vădineanu (HCM Rm. Vâlcea), de două ori campioană naţională şi vicecampioană europeană de tineret, echipa ploieşteană a mai transferat o sportivă care joacă atât pe postul de inter, cât şi pe cel de coordonatoare, anume Sanja Vlaskalic.
În vârstă de 31 de ani (împliniţi chiar în urmă cu patru zile), aceasta este originară din Serbia, ţară în care a evoluat în sezonul trecut, la ZRK Vojvodina, fiind golghetera formaţiei şi a opta marcatoare a campionatului.
Vlaskalic reprezintă, astfel, cea de-a treia stranieră cooptată în lotul echipei ploieştene, după ucrainencele Alla Sheiko şi Iryna Shutska (pivot, CSM Bucureşti), şi cel de-al cincilea transfer al grupării, în afară de cele trei handbaliste menţionate CSM semnând şi cu extrema stânga Oana Ionescu (CSU Neptun Constanţa).
Revenind la Sanja Vlaskalic, aceasta are 1.78 m şi 64 kg, evoluând de-a lungul carierei în Serbia (fiind componentă a lotului naţional de junioare, vicecampioană cu ZORK Jagodina şi finalistă în Cupa Serbiei, în 2013, ZRK Max Sport – a evoluat în Cupa Challenge în 2012, unde a fost a treia marcatoare a competiţiei, în urma primelor trei runde, cu 34 de goluri), Austria, Danemarca, Spania (CB Ribarroja Valencia, golghetera echipei şi MVP la Torneo de Valencia, în 2009), Slovacia (ZHK Iuventa Michalovce, campioană naţională, finalistă în Cupă, 2009).
Ieri dimineaţă, jucătoarea sârbă a realizat vizita medicală, după care s-a alăturat echipei ploieştene cantonate la Predeal.















