prof. Eugen Stănescu, cercetător ştiinţific principal
De la sublocotenentul Nicolae Traian N. Zăgănescu se păstrează „Note de campanie”, care au fost scrise în urma participării sale pe front în Primul Război Mondial (campania din anul 1917 de la Mărăşeşti). Autorul notează foarte exact faptul că a fost repartizat la bateria de obuziere de 105 mm din divizionul 1, regimentul 19 obuziere, Brigada a 5-a artilerie, Divizia a 15-a (De Fier). Bateria din care făcea parte se găsea în refacere la Râşnoava, judeţul Botoşani. În calitate de comandant al secţiei a II-a, în ziua de 15 iunie s-a îmbarcat în staţia Zlătunoaia, pe linia Iaşi-Dorohoi. Plecarea s-a făcut în cel mai mare secret. Materialul a fost mascat cu fân,aşa că nimeni nu bănuia că se transportă artileria. Au debarcat în staţia Ghibărteni, pe linia Bârlad-Galaţi, de unde au făcut un marş pe jos până la Băneşti. Împreună cu maiorul Boboc, căpitanul Octavian Georgescu şi căpitanul Gavrilescu au plecat în recunoaşterea poziţiei şi organizarea ei. La 21 iunie, seara, a intrat cu bateria pe poziţie, în amplasamentele pregătite.Observatorul a fost instalat la liziera satului Costieni, la 300 m înaintea bateriei, în podul unei case. Locul observatorului a fost blindat cu un brâu de cărămizi şi bârne, umplând golul de la mijloc cu pământ. În continuare, Nicolae Zăgănescu descrie instalarea celui de-al doilea observator într-un plop înalt în faţa bateriei, pentru cazul în care primul observator era distrus de inamic, urmând ca el şi sublocotenentul Bălănescu să facă la Observator cu rândul. În sectorul unde se instalase bateria se mai aflau alte 143 baterii de artilerie grea şi uşoară, deoarece aici se pregătea o spargere a frontului german prin surprindere. În ziua de 6 iulie, nemţii au început să tragă asupra satului, chiar în apropierea Observatorului şi a bateriei sale. În timp ce alţi ostaşi intraseră prin bordeie şi şanţuri de comunicaţie, sublocotenentul Nicolae Zăgănescu a rămas la Observatorul I,unde, după cum relatează în notele sale „Nu trecu mult şi simţii o izbitură puternică în cap, parcă mă izbise cineva cu un topor în cap şi căzui jos. Casca de oţel care o purtam de pe cap a fost azvârlită la o distanţă de vreo 3-4 m… Mă pipăii instinctiv la cap şi văzui că sunt plin de sânge, acesta începu să curgă cu furie. Simţeam o durere deasupra capului… Căpitanul Gavrilescu auzind explozia a venit şi l-a văzut pe sublocotenentul Zăgănescu căzut la pământ. A fost luiat în grabă şi dus pe şanţ, unde au sărit în ajutor toţi cei din baterie… Acesta îl pansă, apoi l-a dus într-un adăpost de muniţii până la încetarea bombardamentului, constatând că un glonţ izbise partea superioară a căştii, iar forţa acestuia fusese neutralizată în cea mai mare parte de oţelul rezistent.Rana nu era gravă, deoarece glonţul pătrunsese doar câţiva milimetri”.Pansat la postul de prim ajutor, sublocotenentul Zăgănescu a cerut să fie dus la Baterie…
În seara aceleiaşi zile, pe la orele 21,00-23,00, germanii au dezlănţuit un puternic bombardament asupra întregului sector, despre care Nicolae Zăgănescu relatează: ”Tranşeele noastre erau bătute de bombardierele nemţeşti, iar artileria lor trăgea… Proiectilele treceau vâjâind pe deasupra şanţului, spărgându-se unele mai aproape, altele mai departe.Începură să răspundă şi bateriile noastre şi cele ale lor (…) În total erau cam 500 de guri de foc de la noi (…) Comenzile se succedau una după alta.Tunurile aruncau mereu focuri de lovituri câte 4,6,16,24 (…) Lupta se dădea pe viaţă şi pe moarte, cam 3 ore, după care nemţii fură reduşi la tăcere (…)
(Va urma)
