Florin Tănăsescu
Deși urechile asigură echilibrul purtătorului, prea puțin s-a făcut caz de rostul lor în viața cotidiană. În acest sens, este bine să amintim că este de îndreptățit reproșul “Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți”.
Tot așa, mai nou se zice “Ai văzut (în loc de ai auzit), pe Voiculescu nu l-au condamnat încă”. Sau, “Ai văzut (în loc de ai auzit) ce a zis la Antena 3 ? Că Băsescu mănâncă lupi !”
De altfel, fără să auzi nu are farmec viața. Astfel, unii dintre noi știu cum era pe vremuri la cinematografele sătești, când venea caravana filmului indian și nu se auzea nimic; veneau răcnetele din sală “Sonorul!”, că nu-l auzea cântând pe Raj Kapoor cântând. În același spirit trebuie văzut și “Prietenii mei, elefanții” și, de ce nu ?, chiar “Titanic Vals”. Este bine să amintim, totuși, că urechile nu atrag atenția privitorului, spre deosebire de alte părți anatomice, decât atunci când pot deveni sexy. Adică atunci când se investește în purtătorul lor. Pentru lămurire, a se asculta lamentația flăcăului român dezamăgit: ” Aseară ți-am luat cercei/ Și-acum te văd fără ei”. Și meseriașii de pe vremuri își puneau după ureche un creion chimic, să ne arate că ei sunt în exercitarea atribuțiunilor de tâmplărie, după cum, pe vremuri, la discotecă mergeau pantalonii evazați și Kentul după ureche. Azi se poartă căștile.
Tot în ziua de azi, unii care se cred buricul pământului se iluzionează (ba chiar speră !) că le sunt ascultate telefoanele.
Tare de urechi sau fudul de urechi este un handicap, după cum, a trage cu urechea este un nărav. A auzi cum latră câinii la luna altui cer presupune, printre altele, o beție cruntă. Înaintea unor calamități, cică se aud semne prevestitoare, unele dintre ele fiind huruiturile/vuietele. Așa se întâmplă la cutremure și viituri, așa s-a întâmplat la votul din 25 mai, în special prin sudul țării… “Chiar vă rog să mi-l urecheați ori de câte ori nu știe, tovarășa!”, insistau bieții părinți când aveau o loază în curte și sperau să se lipească ceva de ea. Nu același lucru s-a întâmplat când s-a dus Vanghelie la școală.
Pentru cei care au luat în serios bacul la română: Într-adevăr, “Lordul John e-ntr-o ureche/Fluieră pe drum și cântă/ Și e cel dintâi la trântă” este un vers dintr-o poezie atipică a lui Coșbuc. A nu pleca urechea la orice zvon este sinonim cu a nu te lua după toate muștele. Acest lucru se verifică dacă îl asculți pe Geoană cum bate toba, doar, doar s-o milostivi pesedeul să-l lase să candideze la Președinție.
Firește că există împrejurări în care este preferabil să îți astupi urechile. Cele mai delicate dintre acestea, care pot afecta pe viață copiii, sunt cuvintele porcoase și când strigă Ilie Dobre “Gooool”. În sfârșit, urechile blegi ori clăpăuge arată gradul de inteligență al purtătorului. De aici și îndemnurile: “Nu fii bleg !” sau “Nu fii prost!”
De mâine se scumpește pâinea !
