C. Dumitru

În hotelurile, motelurile, vilele şi pensiunile agroturistice din judeţul nostru au fost cazate, în luna aprilie a anului în curs, 24.682 de persoane, dintre care mai bine de 82 la sută au fost turişti români, iar restul turişti străini, potrivit datelor comunicate de Direcţia de Statistică Prahova.
Majoritatea turiştilor străini ne-au vizitat judeţul fie pentru derularea unor afaceri sau vizitarea unor rude ori prieteni, fie pentru a-şi petrece vacanţele sau în scopul efectuării unor tratamente medicale.
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, numărul total de sosiri ale turiştilor în unităţile de cazare din judeţul Prahova a înregistrat o creştere cu 5,3 la sută, de această dată ponderea deţinând-o cei din străinătate, cu aproape 27 la sută din total, în timp ce turiştii români au consemnat o creştere cu doar 1,6 la sută.
În ceea ce priveşte indicele de utilizare a capacităţii de cazare turistică în funcţiune din judeţul nostru, în luna aprilie 2014, acesta a fost de 16,8 la sută, în creştere cu 1,2 puncte procentuale comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului anterior.
Cei mai mulţi turişti străini care ne-au vizitat judeţul au provenit din Ungaria, Germania, Italia, Franţa, Republica Moldova, Austria sau Israel.