Românii sunt mari consumatori de bere mai ales în senzonul cald. Cam 90 de litri bea un român pe an. Totuşi, spre deosebire de alte ţări la noi berea se alege în funcţie de preţ.
Un preţ mai mic înseamnă o calitate mai proastă, o bere făcută cu porumb şi chimicale. Aşa că trebuie să fiţi atenţi ce consumaţi. Cele mai multe produse din magazine conțin pe lângă ingredientele de baz și porumb sau mălai.
Evități-le, dacă aveți alergie sau dacă țineți la siluetă, pentru că aportul caloric este mai mare. În plus, există unele voci care susțin că porumbul folosit ar fi modificat genetic.
De asemenea, există riscul ca unele beri să fie pasteurizate. Adică:
„Pasteurizarea este procesul de conservare a alimentelor în special a produselor alimentare lichide, proces care se referă la încălzirea bruscă a acestor alimente, undeva sub 100 de grade Celsius, adică între 60 şi 70 de grade Celsius, apoi o răcire bruscă spre intervalul 4-6 grade celsius.
Pasteurizarea berii aici este un proces ceva mai complex deoarece dacă ar fi să vorbim despre o bere naturală, aceasta nu ar trebui să fie pasteurizată. S-au găsit scrieri care datează de 6000 de ani, scrieri în care se explica o reţetă de producere a berii. Berea naturală este berea ce se obţine prin fermentarea naturală”, spune dr. Bogdan Guinea, medic medicină de urgenţă şi consultant în nutriţie.
BEREA BRUNĂ
Nici berea brună nu mai e ce a fost. Unii producători adaugă un ingredient ascuns, dar care este totuşi pe lista aditivilor permişi.
„Este vorba despre un ingredient care este un conservant – caramelul. Se introduce în bere pentru a da acest aspect. Aceea nu este berea naturală, deci nu este bine să consumăm bere brună care are un conservant în ea, deci un îndulcitor”, subliniază dr. Bogdan Guinea.
BEREA CU AROME
Faimoasa bere cu arome pare fi cea mai periculoasă. Aceste sortimente conţin cele mai multe E-uri. Atenție, orice aromă introdusă are şi un conservant, care nu este natural.
BEREA FĂRĂ ALCOOL
Berea fără alcool are şi ea problemele ei. rodusul nu este obţinut prin fermentare, dar are în schimb un conţinut mare de apă. În schimb, în cazul berii la draft se adaugă drojdie, dar băutura nu trece prin etapele de producere a berii naturale.
BEREA SĂNĂTOASĂ
O bere sigură este cea nefiltrată. La fel de sănătoasă, dar mai scumpă, este berea de manufactură, adică o bere artizanală produsă acasă sau în fabrici foarte mici.