Un student de 22 de ani a încercat să se sinucidă pe munte. La scurt timp, s-a speriat şi a cerut ajutor jandarmilor, care l-au găsit în stare gravă în apropiere de Jepii Mari.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Leonard Dragomirescu, jandarmii montani au fost solicitaţi sâmbătă, în jurul orei 22.45, de un tânăr de 22 de ani din Galaţi, comuna Braniştea, care a vrut să se sinucidă.
Acesta înghiţise otravă pentru şobolani, dar şi un litru de suc în care dizolvase zeci de sedative, motivul pentru care a recurs la acest gest fiind problemele familiale. Cel mai probabil tânărul a intrat în panică, astfel că a solicitat ajutorul autorităţilor.
Acesta a fost găsit în jurul orei 24.00, la aproximativ un kilometru de Mănăstirea Caraiman din Buşteni, în apropierea traseului care duce spre Jepii Mari. Tânărul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spitalul din Sinaia unde i s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă, el urmând a fi mutat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a precizat Dragomirescu.