Corespondenţă de la Bruxelles –
Dan LUCA

Rata de participare la alegerile europene este considerată ca fiind un indicator al sprijinului public pentru UE, dar conform dr. Christina Holtz-Bacha, profesor de comunicare la Universitatea Erlangen-Nürnberg, aceasta nu este o asociere perfect valabilă. Specialista sublinia că alegerile naţionale sunt mult mai interesante pentru electorat. De exemplu, “alegerile europene nu dispun de această emoţie pe care o avem în timpul alegerilor din Bundestag”, explica Christina Holtz-Bacha. Acesta fiind motivul pentru care este atât de dificil de a mobiliza alegătorii, un soi de “ciclu vicios” între părţi, candidaţi şi mass-media, unde, dacă dedicarea lipseşte de la unul dintre aceşti actori, implicarea celorlalţi va fi de asemenea minimă.
Tocmai de aceea susţin ideea de a avea nu doar liste electorale stabilite în interiorul partidului, ci şi posibilitatea acordării votului preferenţial. Această variantă se practică deja în Belgia, Olanda, dar şi Bulgaria. Astfel, candidaţii aflaţi pe listele alegerilor europene derulează o campanie dinamică şi, după nominalizare, nu doar până la nominalizare de către partid în poziţii eligibile. Formula aceasta face campania mai plină de idei şi energie, căci decizia de partid se îmbină cu ambiţia individuală în campanie.
Dacă vrem să acordăm cu adevărat putere alegătorului, să îl motivăm să vină la vot şi să motivăm şi candidaţii să facă o campanie ca la carte, trebuie să schimbăm sistemul actual. Propunerea de a avea listă şi vot preferenţial la euroalegerile din 2019 devine o dezbatere reală şi pentru România. Această cale ar fi optimă pentru un popor atât de pasionat de politică, precum cel român. Democraţia modernă bate la uşa alegerilor europene româneşti. Depinde numai de noi dacă avem înţelepciunea de a-i răspunde şi de a-i arăta ospitalitatea românească.
Pentru recâştigarea încrederii cetăţenilor europeni în proiectul european, avem nevoie de mecanisme prin care aceştia să decidă cu adevărat, nu doar partidele politice. Ei trebuie să simtă că sunt ascultaţi, că părerea lor contează, şi că aceia care îi reprezintă în Parlamentul European le susţin interesele în mod real.
* * *
Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxellesul european şi dilemele comunicării. Îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997 şi este preşedintele ˝Casei Europei˝ Bruxelles. Cei interesaţi de actualitatea europeanã pot urmãri mesajele zilnice postate pe blogul www.casaeuropei.blogspot.com.