C. Dumitru
Acţiuni de control au avut loc, în luna anterioară, în Prahova, dar şi în alte judeţe, ocazie cu care funcţionarii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat peste 100 de amenzi, în valoare totală de 169.700 de lei. Au fost verificate depozite pentru produse alimentare, legume şi fructe, cofetării şi patiserii, complexe comerciale, unităţi de morărit şi panificaţie, pescării, pieţe agroalimentare ş.a. Printre deficienţele frecvent întâlnite au fost: funcţionarea unor magazine alimentare în spaţii neaprobate sanitar-veterinar, nerespectarea vecinătăţilor la depozitarea produselor alimentare, folosirea unor ustensile, utilaje tehnologice sau spaţii neigienizate, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, lipsa buletinelor de analiză sau manipularea neigienică a alimentelor.
De asemenea, cu prilejul controalelor în unităţile din industria alimentară, au fost prelevate probe, conform procedurilor legale, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, a contaminanţilor, a aditivilor şi a substanţelor interzise, precum şi teste necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre verificare laboratoarelor de specialitate. Totodată, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova au depistat o serie de nereguli, în urma controalelor întreprinse luna trecută, fapt pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale de aproximativ 9.000 de lei, dintre care cea mai mare (în valoare de 6.000 de lei) a fost încasată de firma care a organizat, la Ploieşti, o expoziţie canină şi un concurs de dresaj, fără a deţine aviz sanitar-veterinar.














