La începutul acestei săptămâni, România a primit din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Epizooti (OIE), certificatul prin care i se recunoaşte statutul de “ţară cu risc neglijabil” pentru encefalita spongiformă bovină, respectiv boala vacii nebune, cum i se mai spune în popor. Obţinerea acestui document nu a fost deloc uşoară, cum s-ar putea crede, fiind nevoie de expertizarea unor analize specifice efectuate pe durata a şapte ani, de către reprezentanţii OIE. Astfel se şi explică, probabil, faptul că dintre cele 178 de state membre ale OIE, numai 25 au obţinut un asemenea certificat.
În evidenţele OIE sunt incluse şi monitorizate în permanenţă trei standarde legate de evoluţia bolii vacii nebune: standardul nedeterminat, cel controlat, iar cel mai avansat – standardul neglijabil. “Înmânarea acestui certificat atestă faptul că tot ceea ce întreprindem în sectorul sanitar-veterinar din România are rezultate pozitive pentru siguranţa cetăţeanului şi asigurarea sănătăţii animale”, a declarat Vladimir Mănăstireanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.