Bogdan Chitic
Biroul federal al FRB a stabilit regulamentul – pentru următoarele trei sezoane – atât pentru Liga Naţională de Baschet Masculin, cât şi pentru Liga Naţională de Baschet Feminin. Principala modificare constă în faptul că din sezonul viitor revine regula cu un jucător român în permanență pe parchet. Numărul baschetbaliștilor străini care pot fi trecuţi pe foaie rămâne acelaşi ca în sezonul 2013-2014, şi anume 6. Peste trei sezoane, numărul jucătorilor străini care pot fi trecuţi pe foaie va ajunge la 5. Aceste modificari au adus însă multe controverse printre cluburile din Liga Naţională, care trebuie să-şi reconsidere strategia de achiziţii din pauza competiţională, la doar un an după ce federaţia a dat „undă verde la străini”.
În ediţia de campionat recent încheiată, CSU Asesoft s-a bazat în principal pe 3 jucători români: Cătălin Burlacu, Levente Szijarto şi Adrian Guţoaia, ultimii doi componenţi ai primei reprezentative. În zilele următoare, conducerea clubului va demara negocierile cu aceştia, pentru prelungirea contractelor.
Tica a ales BC Timişoara
Aflat la final de contract cu CSU Asesoft, sârbul Vladimir Tica a hotărât să-şi continue cariera în România, la BC Timişoara, dându-şi acordul pentru o înţelegere valabilă pe un sezon.
Vladimir Tica a ajuns la Ploieşti în februarie 2012, de la campioana Muntenegrului, Buducnost Podgorica. Sârbul şi-a pus imediat amprenta asupra evoluţiei campioanei, având o medie de 14.5 puncte şi 6.3 recuperări în primele 4 luni petrecute în tricoul Asesoftului. Tica a fost decisiv în câştigarea titlului din 2012, într-o finală cu BC Timişoara, scor 4-0. Centrul în vârstă de 33 de ani a luat parte şi la campaniile din EuroChallenge, sezonul 2012-2013, şi EuroCup, anul trecut, fiind unul dintre jucătorii de bază ai grupării ploieştene. În ultimele luni, media minutelor sale petrecute pe teren a scăzut, odată cu venirea finlandezului Gerald Lee. Sârbul a trecut în plan secund, dar a continuat să evolueze constant pentru CSU Asesoft atât în sezonul regulat, cât şi în play-off. Tica a bifat ultima sa apariţie pentru „alb-albaştri” în meciul 2 al semifinalei cu U Mobitelco, unele probleme la spate apărute ulterior scoţându-l din circuit.
La Timişoara, Vladimir Tica va fi coleg cu bosniacul Zlatko Jovanovic, unul dintre cei mai longevivi jucători străini din Liga Naţională.