SpitalOnline.ro, prima platformă de live chat medic – pacient la nivel european, a fost lansată marţi în România la iniţiativa antreprenorială a unui grup de medici români, cu suportul unor specialişti din Marea Britanie, în urma unei investiţii de aproximativ 30.000 de euro.
Potrivit iniţiatorului proiectului, Mihai Râşcu, consultaţiile sunt făcute de medici din toate specialităţile care au drept de liberă practică pe teritoriul Românie şi automat sunt legale.
„SpitalOnline.ro îşi propune să răspundă acestei nevoi a pacienţilor de a putea comunica oricând cu medicul lor, de a pune întrebări şi a primi răspunsuri chiar şi în afara programului clasic de consultaţii. Potrivit studiilor, aproximativ 70% dintre vizitele la un spital sau la o clinică offline, pentru generarea unui diagnostic şi a unei conduite medicale, ar putea fi mijlocite de tehnologie, deci evitate. De asemenea, dacă ne uităm pe Internet, pe forumuri, observăm că sunt sute de oameni care caută online răspunsuri la diverse probleme medicale. Vrem să evităm ca aceşti oameni, care de cele mai multe ori nu au suportul unui cadru medical specializat, să ajungă să se trateze după ureche”, a declarat marţi într-o conferinţă de presă Mihai Râşcu, fondatorul SpitalOnline.ro.
Potrivit acestuia, medicii SpitalOnline.ro oferă sprijin instant şi consiliere permanentă pentru urgenţe minore, interpretări de analize, diagnostice prezumtive, precum şi tratament medical de primă intenţie. De asemenea, aceştia pot elibera adeverinţe valabile în orice ţară din Uniunea Europeană, reţete, trimiteri şi scutiri medicale.
„Pentru ca un pacient să intre în legătură cu medicul, acesta trebuie să urmeze câţiva paşi simpli. După crearea unui cont pe site, pacientul selectează specialitatea medicală dorită şi consultă lista medicilor. Printr-un icon specific, poate vedea care dintre medici sunt online şi care nu. Dacă medicul dorit nu este online la momentul respectiv, pacientul se poate programa pentru o consultaţie ulterioară sau poate accesa unul dintre medicii disponibili. Înainte de a intra în legătură cu medicul, pacientul va efectua plata online, iar apoi va beneficia de un consult prin chat – care poate fi text, audio şi/sau video. În plus, pacientul îi poate trimite medicului fişiere în orice format (copii ale analizelor medicale şi altele), iar fiecare utilizator va dispune de un dosar personal şi confidenţial, la care vor avea acces doar acesta şi medicul său”, a explica Râşcu.
Fondatorii estimează că la un an de la lansare vor colabora cu aproximativ 400 de medici pe lună, atât medici români care profesează în ţară şi în străinătate, cât şi medici străini. Proiectul se bucură deja de susţinerea unor specialişti din Londra.
Costul unei consultaţii este de 85 de lei, respectiv 50 de lei pentru abonaţi, iar costul abonamentului este de 190 lei pe an.
Printre specialităţile medicale disponibile în prezent se numără: alergologie, boli infecţioase, cardiologie, dermatovenerologie, diabet şi nutriţie, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, medicină de familie, medicină generală, medicină internă, medicină sportivă, nefrologie, neurologie, oftalmologie, oncologie, ORL, ortopedie, pediatrie, pneumologie, psihiatrie, psihologie, reumatologie, stomatologie, urologie.