Peste 500 de femei vor beneficia de formare profesională în cadrul proiectului „Femei Active pe piața muncii”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Proiectul, care va dura 18 luni, are ca scop creșterea oportunităților de angajare pentru cât mai multe femei aflate în situații de risc.
Demersul își propune să promoveze principiile egalității de șanse și de gen în 4 regiuni de dezvoltare și doreşte să realizeze programe de formare profesională continuă pentru femeile fără loc de muncă. Obiectivul final al proiectului este ca minim 50 de femei să demareze o activitate independentă.
„Scopul concret al noului proiect – formarea profesională a peste 500 de femei; sesiuni de formare și informare pentru 250 de participanți, pentru promovarea egalității de gen; creșterea conștietizării principiilor egalității de șanse și gen în cadrul societății civile, mass-media și a instituțiilor publice, precum și dezvoltarea și certificarea competențelor antreprenoriale a 100 de femei și sprijinirea acestora în vederea inițierii de afaceri. Este un proiect orientat spre zona categoriilor de femei în situatii de risc, din 4 regiuni de dezvoltare (Nord-Vest, Centru, Sud-Muntenia și București-Ilfov)”, se arată în comunicatul de presă remis de Fundația Multimedia pentru Democrație Locală, cea care implementează proiectul.