D. Constantin
Într-o şedinţă de săptămâna trecută, Guvernul a adoptat un act normativ prin care se anulează impozitul pe venitul agricol, proporţional cu gradul de calamitate constatat, pentru fermierii care au suferit pierderi de venit, în cursul anului trecut, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile (ploi abundente, grindină, secetă, îngheţ ş.a.). La Direcţia Agricolă Prahova, de exemplu, au fost înregistrate, anul trecut, peste 150 de cereri de despăgubire depuse de tot atâţia fermieri ale căror culturi agricole au fost afectate, în proporţie de peste 30 la sută, pe o suprafaţă totală de aproximativ 500 de hectare, ca urmare a intemperiilor, conform precizărilor directorului executiv al amintitei instituţii, Cosmin Florea.
Actul normativ amintit prevede acordarea de facilităţi fiscale doar în cazul în care producţia nu a fost asigurată, iar gradul de calamitate depăşeşte 30 la sută, lucru dovedit printr-un document emis de autoritatea competentă.
Mai mult, agricultorii care au plătit deja contribuţiile aferente la bugetul statului vor beneficia de restituirea sumelor achitate. “Este o măsură firească de a veni în întâmpinarea problemelor pe care le au fermierii şi, în acelaşi timp, este îndeplinirea unei promisiuni pe care am făcut-o celor care s-au confruntat cu situaţii foarte dificile în cursul anului trecut.
Aşadar, actul normativ emis de Guvern reprezintă o facilitate care îi va ajuta să recupereze, mai repede, pagubele produse de factori externi şi, astfel, să poată să se dezvolte în continuare”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.