F. T.

Trei dintre cele patru locuri scoase la concurs pentru ocuparea funcției de judecător la Tribunalul Prahova au fost ocupate, recent, în urma concursului care s-a încheiat la începutul acestei luni.
De asemenea, și schema de magistrați a Secției a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești urmează să fie completată cu încă un judecător, în urma promovării aceluiași concurs. De altfel, nota finală obținută pentru ocuparea postului de la Curtea de Apel Ploiești – 9, 950 – a fost și cea mai mare luată de vreunul dintre candidații judecători sau procurori care au dorit să promoveze la instanțele din județ.
Și schema Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova va cunoaște modificări, în sensul creșterii, și în acest caz, a numărului de procurori, în urma aceleiași sesiuni din această primăvară, toate cele trei locuri vacante fiind ocupate. De asemenea, și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost ocupat singurul post scos la concurs.
Reamintim că, în această primăvară, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a organizat un nou concurs de promovare efectivă a judecătorilor și a procurorilor în funcții de execuție.
La Curtea de Apel Ploieşti au fost disponibile două posturi de judecător – unul la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi unul la Secţia penală, pentru cauze cu minori şi familie, iar la Tribunalul Prahova – patru posturi de magistraţi, toate la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Tot în cadrul aceluiaşi concurs de promovare, la instanţele acuzării din judeţ au fost vacante patru posturi; la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti – un loc, iar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova – trei locuri.
Concursul s-a desfășurat în perioada 17 aprilie – 1 iunie 2014.