Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, precizează că apartenenţa europarlamentarilor liberali la PPE a fost decisă în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului, toţi eurodeputaţii PNL semnând această aderare. „Apartenenţa europarlamentarilor liberali la grupul parlamentar al PPE este ferm stabilită şi a fost decisă în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL, forul statutar de conducere. Mai mult, toţi europarlamentarii PNL au semnat aderarea la grupul parlamentar PPE din Parlamentul European. Salutăm declaraţiile purtătorului de cuvânt al PPE, Kostas Sasmatzoglou, care confirmă faptul că procesul de afiliere este în desfăşurare, conform calendarului anunţat”, se arată într-un comunicat al preşedintelui interimar al PNL. Acesta precizează totodată că afilierea PNL la PPE, nu la grupul din PE, este o temă de dezbatere în interiorul partidului, începând de la bază, care va fi consacrată printr-o decizie în congresul din 28-29 iunie. Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat marţi că aderarea efectivă a liberalilor la PPE se va produce până la începutul lunii iulie, precizând că a fost transmisă documentaţia necesară, iar Adina Vălean ar putea fi vicepreşedinte al Parlamentului European. El a fost întrebat de poziţiile pe care europarlamentarii PNL le pot negocia în Parlamentul European câtă vreme afilierea oficială la PPE nu s-a produs. „Preşedinţii delegaţiei României sunt Adina Vălean şi Theodor Stolojan, ei sunt conducătorii delegaţiei formată din 15 membri, delegaţia României în PPE. Marian Jean este vicepreşedintele grupului PPE, al întregului grup PPE, şi sperăm că Adina Vălean va fi vicepreşedintele Parlamentului European”, a mai spus Frunzăverde. El a afirmat că, din punct de vedere al numărului de europarlamentari români în grupul PPE, sunt justificate solicitările liberalilor. ALDE afirmă însă că PNL este, în acest moment, membru al Alianţei, că niciun alt partid european nu a primit vreo cerere de afiliere, care ar contraveni actualelor prevederi statutare ale PNL, şi că este încrezător că liberalii români nu se vor alătura familiei politice europene a lui Traian Băsescu. „Referitor la speculaţiile apărute în diverse publicaţii româneşti şi din UE, ALDE doreşte să clarifice că PNL este membru deplin al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa. În urma demisiei liderului Crin Antonescu, va avea loc un congres pe 28 iunie 2014, membrii PNL urmând să discute, printre altele, afilierea lor europeană. Orice schimbare a afilierii partidului necesită schimbarea unor prevederi din statut de către congres”, se arată într-un comunicat al ALDE.














