
CSU Asesoft – CSM Oradea: 2-2, la general
meci 5: astăzi, ora 20:00, Digi Sport 1
Bogdan Chitic
Titlul este pregătit, medaliile sunt la locul lor, iar diplomele îşi doresc cu nerăbdare să fie scrise. Doar câştigătorii se lasă aşteptaţi într-o serie în care ambele echipe au avut momentele lor de glorie, iar suspansul şi „încăpăţânarea” actorilor principali au adus-o în meci decisiv. Pentru ploieşteni poate deveni unul pentru istorie, întrucât titlul cu numărul 10 nu poate fi decât la îndemâna celor care cred în frumuseţea propriilor vise şi, pe deasupra, le şi înfăptuiesc.
Play-off-ul de anul acesta a trasat noi coordonate în lupta pentru fazele superioare. Atât în sferturi, cât şi în semifinale am avut parte de câte o serie decisă în meciul 5, iar astfel finala parcă nu putea abdica de la acest principiu. După 7 ani, câştigătoarea se va decide din nou la „foto-finish”, în Sala Olimpia, ploieştenii având de partea lor experienţa unor astfel de încleştări, căpătată de-a lungul anilor, iar CSM Oradea, aflată pentru prima dată la un asemenea nivel, şansa echipei care vine din plan secund şi nu are nimic de pierdut.
„Ne-am fi dorit să tranşăm seria încă de la Oradea, dar adversarii ne-au surprins în a doua jumătate a meciului 4 şi au luptat pentru victorie până la ultima picătură. Din acest punct de vedere merită tot respectul, întrucât multe echipe clachează fizic, dar mai ales psihic după un prim meci în care aleargă în permanenţă după CSU Asesoft. Suntem conştienţi că pentru a sărbători trebuie mai întâi să dovedim că merităm un nou titlu, iar băieţii îşi doresc cu ardoare să primească medaliile de campioni”, a punctat Ionuţ Georgescu, preşedintele executiv al ploieştenilor.
Suporteri de lux în „Olimpia”
„Alb-albaştrii” vor fi încurajaţi la cel mai important meci al sezonului de doi foşti jucători ai clubului ploieştean. Sârbii Sasa Ocokoljic şi Ivan Krasic, campioni cu CSU Asesoft în 2005 şi 2006, şi-au anunţat prezenţa în „Olimpia”, urmând să sosească la Ploieşti cu doar câteva ore înainte de startul partidei.
Mobilizare generală în tribune
Fanii campioanei promit să facă spectacol în tribune, galeria „Blue Generation” pregătind o coregrafie plină de culoare pentru acest ultim joc al sezonului. 2000 de goarne şi tricouri albastre au fost deja achiziţionate în preziua partidei, iar organizatorii vor aduce 400 de scaune în spatele celor două panouri, pentru a mări capacitatea arenei. Un ecran uriaş va fi la rândul său amplasat în faţa Sălii Olimpia, unde suporterii care nu au mai prins loc la meci vor putea urmări finala în timp real.














