Fl. Tănăsescu
Recent, Consiliul Superior al magistarturii (CSM) a dat publicității lista funcțiilor de conducere ocupate la instanțe și parchete, în urma concursului/examenului organizat în perioada 28 martie – 25 iunie a.c. Astfel, la instanțele din Prahova, a fost ocupată funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Ploiești, magistratul care a candidat pentru acest post obținând media finală 7, 200. Pe raza Curții de Apel Ploiești a mai fost ocupată, însă, o funcție de conducere – aceea de președinte la Judecătoria Răcari. Totodată, și unele parchete din județ și-au găsit șefii. Astfel, în urma aceluiași concurs organizat de CSM, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a fost ocupată funcția de prim procuror adjunct, nota finală a procurorului declarat admis fiind de 8,930. Potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, sunt numiți în funcții de conducere candidații care au obținut media finală cel puțin 7, iar notele la celelalte probe scrise trebuie să fie cel puțin 5. Concursul s-a derulat în intevalul 28 martie – 25 iunie a.c., pentru ocuparea unor funcţii de conducere care urmau a se vacanta sau erau deja vacante.
În astfel de situaţii, erau la începutul acestei luni, la instanțele din Prahova, cinci posturi de conducere. De exemplu, la Judecătoria Ploieşti, încă de la jumătatea lunii ianuarie 2014 este liberă funcţia de vicepreşedinte al instanţei, de la aceeaşi dată fiind vacant şi postul de preşedinte al Secţiei Civile. Judecătoria din Sinaia avea neocupată, încă din data de 1 iulie a anului trecut, funcţia de preşedinte, la fel stând lucrurile şi în ceea ce priveşte funcţia de preşedinte la Judecătoria Câmpina. La Tribunalul Prahova era neocupat postul de preşedinte la Secţia a II-a Civilă de contencios administrativ şi fiscal. În schimb, la Curtea de Apel Ploieşti, ca şi la judecătoriile din Mizil şi Vălenii de Munte, toate funcţiile de conducere sunt ocupate.
Totuşi, în judeţ, nu ocuparea funcţiilor de conducere – care pot fi asigurate şi prin delegare – este o problemă, ci a celor de execuţie vacante. Astfel, la sfârşitul anului 2013, la instanţele de pe raza Curţii de Apel Ploieşti, din totalul celor 318 posturi finanţate de judecător, 307 figurau ca ocupate. De asemenea, cea mai mare criză de magistraţi era resimţită – dintre toate instanţele arondate Curţii – la Tribunalul Prahova, unde existau cu şapte judecători mai puţini, adică la instanţa care s-a situat, anul trecut, pe locul trei la nivel naţional în ceea ce priveşte volumul de muncă.












