Cristi Damian

Majoritatea campionatelor din Liga B şi C Prahova se vor încheia la finalul săptămânii în curs, toate grupările dorind să facă o figură frumoasă pe ultima sută de metri.

Eşalonul contestaţiilor

Cel mai „strâns” campionat în ceea ce priveşte promovarea este în seria „TERITORIU” din Liga C, acolo unde, după etapa de la finalul săptămânii trecute, s-a schimbat liderul. Echipa AS Tg. Vechi Stănceşti a profitat de pasul greşit al celor de la CS Brazi (n.r. – 0-1 acasă cu AS Poienarii Burchii) şi a urcat pe primul loc. Nici trupa din Stănceşti nu a reuşit un rezultat convingător în ultima etapă, 1-1 pe terenul celor de la Măneşti, dar la finalul întâlnirii a formulat o contestaţie, acuzând echipa gazdă că a folosit jucători de la viitoarea grupare de Liga A – Unirea Cocorăştii Colţ. În această etapă, şi gruparea Viitorul Puchenii Mari a contestat echipa Prahova Tinosu după meciul direct (scor: 2-2), afirmând că adversarii săi au folosit mai mulţi jucători „pe fals”. Cele două cazuri vor fi analizate, astăzi, la Comisia de Disciplină din cadrul AJF.

Final în seria „Mizil”

Primul campionat care s-a încheiat este cel din seria „Mizil” din Liga C, eşalon care şi-a stabilit câştigătoarea, în speţă AS Dâmbu. Ocupanta locului secund este Unirea Petrolul Râfov, formaţie care va participa la barajul de promovare în Liga B. O altă serie din ultimul campionat judeţean care şi-a stabilit câştigătoarea este „SLĂNIC”. Oţelul Larissa este campioana eşalonului, în timp ce gruparea Şoimii Apostolache va juca, pentru al doilea an consecutiv, la barajul de accedere în campionatul următor.