Bogdan Chitic

Pentru a doua oară în ultimii 7 ani, titlul se va juca la Ploiești, în meci decisiv. Păstrând rețeta finalei din 2008, când CSU Asesoft cucerea trofeul după un joc 7 cu U Mobitelco, elevii lui Arnautovic speră să reediteze performanța joi seară și să atingă o bornă importantă în istoria clubului, după al cincilea joc, ultimul al finalei, care este una plină de suspans, scor 2-2, după „dubla” de la Oradea.

Break pentru trofeu

Meci 3: CSM Oradea – CSU Asesoft 80-88 (36-42)
CSM Oradea: Franklin, Dillon, Subotic, Nicoară, Denison
CSU Asesoft: Popovic, Mohammed, Flowers, Burlacu, Lee
CSU Asesoft a luat, sâmbătă seară, o opțiune serioasă pentru câștigarea celui de-al 10-lea titlu din istoria clubului. Ploieștenii și-au adjudecat primul joc al “dublei” de la Oradea, devenind, astfel, principalii favoriți la cucerirea trofeului.
Contrar tuturor opiniilor exprimate de “specialiștii din teritoriu”, ambiționați de “break”-ul obținut de trupa lui Cristian Achim în Sala Olimpia, Burlacu și compania și-au regăsit cadența și au răsturnat situația la general. Mohammed și Flowers au luat jocul pe cont propriu în debutul întâlnirii, 5-12 (min 6), cu toată opoziția lui Dillon, principalul marcator al gazdelor. Krapic și-a continuat prestațiile bune din play-off, “potențând” în permanență ofensiva, și doar execuțiile de la semidistanță ale lui Subotic au păstrat un oarecare echilibru pe tabelă: 33-39 (min 17).
Deciși să înlăture emoțiile unui final încins, “alb-albaștrii” au ieșit mai montați de la cabine și finlandezul Lee a furnizat puncte importante la interior. Subotic a venit cu replica la celălalt panou, iar orădenii nu renunțau la luptă, mai ales că Mohammed, coșgheterul Asesoftului, era retras pe bancă după comiterea celei de-a 4-a greșeli (min 30). Popescu și Dillon au adus gazdele la doar două posesii, scor 63-67 (min.32), dar timpul de odihnă cerut de Arnautovic a avut efectul dorit și campionii au apăsat din nou accelerația, pentru a readuce lucrurile pe făgașul normal. Scor final 80-88 și ploieștenii beneficiau, așadar, de “minge de titlu” chiar pe terenul adversarei.

Depăşiţi pe ultima sută de metri

Meci 4: CSM Oradea – CSU Asesoft 87-81 (44-53)

CSM Oradea: Franklin, Dillon, Subotic, Nicoară, Denison
CSU Asesoft: Popovic, Mohammed, Flowers, Burlacu, Lee

Vladimir Arnautovic nu a schimbat formula câștigătoare duminică seară, titularii campioanei remarcându-se fiecare prin statistici echilibrate în primul sfert al întâlnirii. Dacă Mohammed și Flowers au jucat deseori la intercepție, oferind posibilitatea unor coșuri ușoare pe contraatac, iar Burlacu și Lee au ieșit în evidență sub cele două panouri, Popovic a fost „maestrul de ceremonii”. Sârbul a desenat cu minuțiozitate atacurile, l-a redus la tăcere pe Franklin și, în doar 8 minute, a strâns 5 puncte și 4 asisturi.
Orădenii, în schimb, au replicat prin Nicoară și Subotic, care au încercat în permanență să-și găsească poziții favorabile pe semicerc, în speranța unor aruncări deschise. Planul gazdelor a funcționat însă doar până la jumătatea reprizei, când ploieștenii au mărit strocul pe ambele faze, lăsându-i în multe momente fără soluții pe băieții lui Cristian Achim: 33-48 (min 18).
Neavând nimic de pierdut, „roș-albaștrii” au început tare partea secundă. Subotic a luat jocul pe cont propriu, înscriind din toate pozițiile și anulând, practic, reușitele lui Flowers și Mohammed. Gluma s-a îngroșat pe finalul sfertului 3, când, profitând de ratările numeroase, de sub coș, ale adversarilor, orădenii au preluat inițiativa după un coș al lui Nicoară: 64-62 (min 28).
Prahovenii au continuat să se întreacă în greșeli și în secvența decisivă, când Lee a fost eliminat, iar Popovic și Flowers au ajuns la „cota 4” (min 35). Cu Burlacu pe poziția 5, CSU Asesoft a trecut „în zonă” în ultimele 3 minute, fapt ce nu i-a incomodat prea mult pe orădeni.
Țibârnă a marcat două coșuri sinonime cu victoria, iar verdictul se amână pentru Ploiești, joi, de la ora 20:00.