C. Dumitru
Peste 20.000 de operatori de transport rutier licenţiaţi din România, (dintre care unii cu sediul în Prahova), ar putea beneficia de restituirea a 4 eurocenţi din acciza suplimentară de 7 eurocenţi/litru, aplicată de la 1 aprilie 2014. Conform unui proiect de act normativ, valabilitatea schemei de ajutor de stat în cadrul căreia se va face returnarea unei părţi din acciză este 4 aprilie 2014 – 31 martie 2019. În acest sens, Ministerul Finanţelor a alocat un buget de 3.021,6 milioane lei, din care, pentru acest an, a fost prevăzută suma de 282,5 milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării.
De această facilitate vor beneficia doar transportatorii rutieri stabiliţi în România, care nu au datorii la bugetul statului, la care se adaugă operatorii economici rezidenţi. Procedura de restituire a părţii din acciza suplimentară este structurată în două etape. Prima etapă presupune înregistrarea operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize la Autoritatea Rutieră Română (ARR). Ulterior, aceasta verifică atât eligibilitatea transportatorului, cât şi pe cea a vehiculelor pe care le deţine, din punctul de vedere al licenţierii, tonajului ş.a. Nu se încadrează în categoria beneficiarilor acestei scheme de ajutor de stat companiile aflate în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, declaraţi inactivi sau care au intrat în inactivitate temporară. La fel se întâmplă şi cu cei care au avut decizii de recuperare a ajutorului de stat, precum şi cei aflaţi în dificultate, conform reglementărilor Comisiei Europene.
În a doua etapă a procedurii, ARR verifică documentele, în sensul corelării informaţiilor dintre cantităţile de motorină menţionate în facturi şi cele pentru care se face solicitarea de restituire a accizei. Cererea de restituire a accizei se depune pentru un trimestru calendaristic, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită restituirea, dar nu mai târziu de un an de la această dată.















