Adrian Mutu (35 de ani) a anunţat, din Republica Dominicană, unde se află în vacanţă, că este gata să devină campion al României cu Petrolul.

„Adi este supermotivat. E disperat să câştige campionatul! Trimite poze să ne arate cât de bine şi-a lucrat abdomenul în vacanţă. A slăbit patru kilograme, de la 81 la 77. Zice că din punct de vedere fizic arată ca pe vremea când făcea senzaţie la Fiorentina”, a dezvăluit un oficial al clubului prahovean pentru SportNews.

Din cauza unei accidentări la genunchi, Mutu a jucat doar cinci meciuri în returul campionatului trecut şi a marcat un singur gol.

Adrian Mutu are un singur trofeu în palmares, titlul de campion cucerit cu Dinamo, în sezonul 1999-2000. Atacantul a mai câştigat două titluri în Seria A, cu Juventus Torino, (2004-2005, 2005-2006), dar ambele au fost retrase din cauza scandalului Calciopoli.