N. Dumitrescu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) continuă verificările aleşilor locali, pentru a vedea în ce măsură aceştia respectă prevederile legale privind “cumulul de funcţii”. Astfel, recent, instituţia a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că unul dintre consilierii locali din Buşteni a fost găsit incompatibil. Este vorba despre Simona Daniela Buricea, în cazul căreia ANI a constatat existenţa stării de incompatibilitate, întrucât, simultan cu ocuparea funcţiei de manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal, aceasta a deţinut şi funcţiile de contabil în cadrul a patru societăţi comerciale (în perioada 15 decembrie 2010 – 1 aprilie 2013), de consilier local la Buşteni din partea PDL (începând cu data de 17 iunie 2004), precum şi de reprezentant al Consiliului Local Buşteni în Adunarea Generală a Acţionarilor a S.C. Hidro-Prahova (din data de 15 decembrie 2010 până în prezent). Menţionând că Simona Buricea a fost numită în funcţia de manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal la data de 15 decembrie 2010, ANI precizează că aceasta a încălcat o serie de dispoziţii ale Legii nr. 95/2006, potrivit cărora „Funcţia de manager – persoană fizică – este incompatibilă cu exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau / şi indemnizate cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară a activităţilor didactice, de cercetare ştinţifică şi de creaţie literar-artistică. Dacă managerul selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori conflict de interese în termen de 30 zile de la apariţia acestora”. Conform ANI, Simona Buricea a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi în legătură cu drepturile de care beneficiază , respectiv de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Deja, aceasta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. Conform prevederilor legale, „persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa acelaşi post pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.