Absolvenţii clasei a XII-a din cadrul Colegiului „Mihail Cantacuzino” din Sinaia au vrut să sărbătorească terminarea liceului într-un mod inedit. Elevii au făcut o paradă prin oraş şi la final s-au aruncat în fântâna din centrul Sinăii.

„Absolvenții claselor a douăsprezecea din cadrul Colegiului «Mihail Cantacuzino» din Sinaia organizează serbarea închiderii cursurilor, moment ce este marcat printr-o defilare de la colegiu (DN1 – km. 120+800) până în parcul «Dimitrie Ghica». Din acest motiv, va fi restricționată circulația pe DN1, pe banda numărul 1 a sensului de mers către Brașov (până la kilometrul 121) și pe Bd. Republicii – Bd. Carol I”, au anunțat polițiștii.