După temperaturile ridicate de la sfârşit de săptămână, vremea schimbă foaia. Maine, norii acoperă cerul şi aduc averse însoţite de fulgere, tunete, pe arii extinse în jumătatea de nord a ţării, în zonele de deal şi de munte şi doar izolat în rest. Marţi, în cea mai mare parte a zilei, ploile se concentrează în sud-vest, la deal şi la munte, dar seara şi mai ales în noaptea de marţi spre miercuri şi miercuri, când instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării, aşteptăm averse însoţite de descărcări electrice pe arii extinse.
Maine, instabilitatea atmosferica va fi accentuata temporar in cea mai mare parte a tarii. Aceasta inseamna ca norii acopera cerul mai multe ore si aduc averse insotite de fulgere, tunete, pe arii extinse in jumatatea de nord a tarii, in zonele de deal si de munte. In celelalte regiuni, mai ales seara si in noaptea urmatoare, vor fi astfel de fenomene. Izolat, in urma unor ploi torentiale se pot acumula peste 15-20 de litri pe metru patrat si va cadea grindina. Vantul sufla destul de tare pe parcursul zilei in mai toate zonele. Temperaturile maxime scad in vest, in nord si in centru dar cresc putin in sud-est si vorbim despre valori de la 14 grade, in Maramures si in estul Transilvaniei, pana la 27 grade in Muntenia.
Marti, in cea mai mare parte a zilei, nori mai multi si mai grosi se aduna peste sud-vestul tarii, dar si peste zonele de deal si de munte, unde vor cadea ploi de scurta durata insotite insotite de descarcari electrice si vant mai alert, in timp ce in restul teritoriului doar izolat vor fi astfel de fenomene. Seara, si mai ales in noaptea de marti spre miercuri, instabilitatea atmosferica e tot mai accentuata si aversele insotite de fulgere, tunete si vant in rafale se extind in majoritatea regiunilor. In Banat, in Oltenia, dar si in Carpatii Meridionali vor fi ploi torentiale si se vor depasi 20-25 de litri pe metru patrat, iar izolat va cadea grindina. Se racoreste usor si in sud-est, maximele se vor situa intre 17 grade pe litoral si 24 de grade in Lunca Dunarii.
Miercuri, pe fondul instabilitatii atmosferice accentuate aversele insotite de descarcari electrice vor fi pe arii extinse. Local asteptam, din nou, ploi insemnate cantitativ, mai ales in zonele deluroase si montane. Izolat va cadea grindina, iar vantul sufla cu intensificari in majoritatea zonelor, indeosebi in timpul averselor. Maixmele se vor situa in general intre 13 grade in Bucovina si 24-25 de grade in sudul extrem al Munteniei.