U Mobitelco – CSU Asesoft 85-87 (54-42)

Bogdan Chitic

U Mobitelco: Medvedj, Hargrove, Cuic, Silvășan, Baciu
CSU Asesoft: Popovic, Mohammed, Flowers, Burlacu, Lee

Ploieștenii continuă cu șanse reale cursa către calificarea în finala play-off-ului, după ce au reușit un „break” absolut vital pe terenul rivalei din Ardeal. CSU Asesoft s-a impus cu 87-85 și-i invită pe clujeni, luni, în Sala Olimpia, pentru a da cărțile pe față.
La fix 7 luni distanță de la grava accidentare suferită la tendonul lui Achile, în partida cu Pinar Karsiyaka, din EuroCup, Jonte Flowers a bifat primele minute în play-off, Arnautovic făcându-i loc în detrimentul sârbului Tica. Într-o partidă decisivă pentru campionii en-titre, americanul a avut parte de un adversar de calibru, în persoana lui Hargrove. Asta nu l-a împiedicat însă câtuși de puțin să-și etaleze arsenalul din spatele semicercului, Flowers încheind primul sfert cu 14 puncte (3x3p).
Per ansamblu, lucrurile nu au stat la fel de bine pentru ploieșteni, care s-au văzut nevoiți să accepte presiunea gazdelor, asta și în urma unor decizii discutabile ale brigăzii de arbitri. Silvășan și Kuburovic au adus puncte importante până la pauză, scor 42-36 (min 17), Arnautovic a cerut timp de odihnă și, în ciuda insistenței lui Flowers, U Mobitelco reușea să mărească ecartul, 54-42, la jumătatea meciului.
Reveniți mai montați de la cabine, „alb-albaștrii” au dominat începutul reprizei secunde. Flowers a înscris pe contraatac, dar și din stop-șut, Krapic a alimentat ofensiva de la distanță, iar Mohammed a găsit soluția câștigătoare chiar și dintr-o poziție aproape imposibilă, pentru 58-58 (min 26). Cele două echipe au continuat să meargă cap la cap și în ultimele 10 minute, clujenii căutându-l tot mai des pe Hargrove, iar ploieștenii încercând să evolueze cât mai ordonat. Într-un final absolut nebun, în care Silvășan și Burlacu s-au tachinat reciproc din downtown, diferența a fost făcută de experiența campioanei. Mohammed a înscris coșul victoriei, iar „studenții” nu au mai găsit soluții în ultimele 9 secunde. 2-2 și „decisivul” se va disputa la Ploiești.