Donald Sterling (în foto), proprietarul echipei de baschet Los Angeles Clippers, a fost suspendat pe viaţă de către conducerea NBA şi amendat cu 2,5 milioane de dolari, după afirmaţii rasiste care au provocat indignare în SUA. Ca urmare a acestei suspendări, Sterling nu are voie să conducă echipa şi să asiste la meciuri din NBA. Conducătorul NBA, Adam Silver a declarat că va cere proprietarilor din NBA să-şi exercite autoritatea pentru a-l obliga pe Sterling să vândă clubul, evaluat la 575 de milioane de dolari. Site-ul TMZ, specializat în viaţa celebrităţilor, a lansat cazul Sterling, după ce a publicat o discuţie de zece minute între un bărbat, prezentat ca Donald Sterling, şi o femeie de circa 20 de ani, identificată ca V. Stiviano, fosta iubită a magnatului american.
Donald Sterling, în vârstă de 80 de ani, i-a reproşat fostei sale iubite că a publicat pe contul de Instagram o fotografie în care apărea alături de Magic Johnson, fost star al Los Angeles Lakers, făcând remarci jignitoare la adresa celor de culoare. Vizat direct, Magic Johnson a anunţat pe contul său de Twitter că nu va mai asista la vreun meci al echipei L.A. Clippers, „atât timp cât Sterling va fi preşedinte”. „El nu mai are dreptul de a fi proprietar în NBA. Îl consideram un prieten. Să facă astfel de comentarii despre mine, despre negrii americani şi alte minorităţi este inacceptabil în societatea noastră şi în campionatul nostru”, a subliniat celebrul jucător de baschet american. Şi preşedintele SUA, Barack Obama, s-a exprimat în acest caz. „Când persoane ignorante se laudă cu ignoranţa lor, nu poţi face mare lucru decât să le laşi să vorbească”, a spus Obama, evocând afirmaţii „extrem de ofensatoare” şi rasiste.














