Patrichie, episcopul Prusei, fiind pârât pentru credinţa sa în Hristos, a fost adus înaintea eparhului Iulie, care, căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor calde se înfierbântă prin purtarea de grijă a zeilor şi sunt vărsate pentru binele oamenilor. Iar sfântul mucenic i-a răspuns că, într-adevăr, pentru binele oamenilor izbucnesc apele cele fierbinţi, însă prin puterea Domnului nostru Iisus, Care a rânduit două locuri: unul plin de bunătăţi, în care se odihnesc drepţii, iar celălalt plin de întuneric şi de foc, unde vor fi osândiţi păcătoşii după învierea cea din morţi. Dar degeaba a căutat sfântul să explice eparhului felul şi rostul acestei rânduieli dumnezeieşti, căci eparhul a poruncit să fie aruncat în mijlocul izbucnirilor de ape fierbinţi. Însă Patrichie a rămas nevătămat. Atunci i s-a tăiat capul cu sabia, împreună cu Acachie, Menandru şi Polien.
