La finala pe ţară a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, la atletism (pentatlon), care a avut loc la Cluj Napoca, au fost prezente şi două echipe din Prahova, la feminin participând Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti, iar la masculin – Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” Breaza. Dintre acestea, o performanţă remarcabilă a obţinut formaţia colegiului ploieştean, coordonată de profesoara Roxana Neagu. De menţionat că, deşi nu are clase cu profil de atletism, trei dintre componentele echipei sunt eleve ale profesorului de atletism Robert Munteanu, de la CSM CSŞ Ploieşti, care a fost alături de formaţie la finala de la Cluj. Componentele echipei ploieştene au fost Adriana Oprea, Miruna Trifan, Andreea David, Larisa Smeu şi Adriana Dinu. Cu toate că au avut adversare de la licee cu program sportiv, atletele ploieştene au făcut faţă cu brio, reuşind să urce pe podium la finalul competiţiei. În cadrul concursului de pentatlon s-au desfăşurat probele de 60 m, săritura în lungime, aruncarea mingii de oină, aruncarea greutăţii şi 800 m, punctând primele patru sportive ale unei echipe la fiecare probă în parte.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.