Florin Tănăsescu
În primul trimestru al anului 2014, la nivel naţional, pompierii de la inspectoratele pentru situații de urgență au intervenit pentru gestionarea unui număr de 77.282 situaţii de urgenţă – ceea ce a însemnat o medie de 859 de intervenții pe zi – în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. De asemenea, în intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2014, s-a intervenit la 67.169 solicitări de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare (reprezentând 87% din totalul intervenţiilor), 5.366 incendii etc.
În perioada menționată, serviciile de descarcerare au acţionat, în medie, la 775 cazuri pe zi, acordând prim ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă unui număr de 64.669 adulţi şi 6.271 copii, cele mai multe intervenţii de acest tip fiind generate de afecţiuni medicale diverse. Astfel, compartiv cu aceeași perioadă a anului 2013, a crescut cu 13% atât numărul cazurilor de urgenţă, cât şi cel al persoanelor asistate.
Incendiile – în medie 66 pe zi – au fost, în majoritate, la vegetaţia uscată – 35%, la locuinţe – 31% şi la anexe gospodăreşti – 10%. Alarmant este că numărul incendiilor a crescut cu 39% în toate domeniile!
Cele mai multe incendii au fost provocate, în principal, de coşurile de fum defecte sau necurăţate (25%), utilizarea instalaţiilor şi echipamentelor electrice defecte sau improvizate (23%), focul deschis (14%), fumatul fără respectarea normelor (9%), acţiuni intenţionate (9%) şi mijloace de încălzire (7%).
În perioada de referinţă, au fost înregistrate 1.833 incendii la locuinţe – cu 16% mai multe ca în aceeaşi perioadă a anului 2013, în medie, 20 de locuinţe fiind afectate de incendii în fiecare zi ! În urma acestora, 80 de persoane au decedat, iar alte 145 au fost rănite.












