Cristina D.
Mai multe căsătorii şi mai puţine divorţuri – acestea sunt principalele schimbări demografice din primele trei luni din acest an prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Recent, Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova a dat publicităţii o statistică privind tendinţa fenomenelor demografice din primele trei luni ale lui 2014, comparativ primele trei luni din 2013. Astfel, conform datelor DJS Prahova, în perioada menţionată din acest an s-au născut 1.490 de bebeluşi, în timp ce în acelaşi interval din 2013 numărul acestora a fost de 1.502. Dacă vorbim despre bebeluşii sub un an care au murit, trebuie menţionat că, în 2014, cumulat pe trei luni, în Prahova au existat 13 astfel de cazuri, cifră identică cu aceeaşi perioadă de anul trecut. Din statistica menţionată, prin comparaţie, am mai notat că, în primele trei luni din 2014, au decedat 2.662 prahoveni, iar în perioada similară din 2013 numărul persoanelor decedate a fost de 2.647. Astfel, în perioada menţionată, sporul natural (adică diferenţa dintre numărul decedaţilor şi numărul născuţilor-vii) a rămas tot negativ: 1.172 de persoane în 2014, faţă de 1.145 de persoane – în 2013. În ceea ce priveşte cuplurile care şi-au spus ,,Da’’ în 2014, în primele trei luni, acestea au fost în creştere, respectiv 401, faţă de 381 – în 2013. Iar, cifra divorţurilor cumulat pe primele trei luni, a scăzut semnificativ : 198 în 2014, faţă de de 346 anul trecut. Ca principală cauză de deces, în 2014, s-au menţinut în top afecţiunile aparatului circulator, care au provocat 59,9% dintre decesele înregistrate. Pe locul al doilea ca şi cauze ale mortalităţii au fost tumorile (17,2 %), urmate, apoi, de bolile aparatului respirator, de cele ale aparatului digestiv şi, la final, de leziunile traumatice, otrăvirile.














