Ploile abundente căzute în ultima perioadă au afectat o suprafaţă de 675 hectare de culturi agricole din judeţul nostru, dintre care 265 de hectare au fost calamitate în totalitate – respectiv 160 hectare ocupate cu porumb, 95 de hectare cu floarea-soarelui şi 10 hectare cu grâu, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Direcţiei Agricole Prahova, Marian Marcu. Proprietarii culturilor distruse integral de către intemperii vor putea solicita despăgubiri doar în cazul în care acestea au fost asigurate, altfel fluieră a pagubă. Pentru diminuarea acestor pierderi, administratorii terenurilor cu pricina, persoane juridice sau fizice, le pot însămânţa, cel mai probabil, cu porumb întrucât, calendaristic vorbind, încă mai este timp.
Totodată, 410 hectare au fost doar parţial compromise de vitregiile naturii, respectiv de băltiri şi inundaţii pe porţiuni restrânse care, cu timpul, se vor retrage, în eventualitatea în care condiţiile meteorologice vor fi favorabile.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.